Casa Regala: Lectia 2, pentru cei care pricep mai greu

Cand am pus titlul Cateva lucruri despre monarhie ca sa ne te faci de ras pe net anticipam bine ce se va intampla. Era inevitabil, a ajuns la multi. Intr-o zi jumatate a avut un reach de cateva zecii de mii de oameni doar pe pagina mea, sute de share-uri, cateva mii bune de cititori. Nu puteau fi toti bine informati sau care sa vrea sa obtina informatii. Sa zicem ca s-au gasit vreo 10% care sa nu inteleaga. Pentru ca tinem la ei, le mai intind o mana de ajutor cu niscaiva informatii si explicatii.

1. „Dar de ce tot ridicam in slavi monarhia?”

N-o ridicam, doar expunem niste adevaruri simple din care oricine poate sa traga niste concluzii simple. Nu inseamna ca esti monarhist sau anti-monarhist, doar alfabetizat.

2. „Dar de unde stim noi ca e adevarat ce scrii?”

O luam asa: Te asiguri ca poti rationa la nivelul unui copil de 10 ani, fara sa te impiedice prejudecatile. Nu vreau sa fiu rau, dar e nevoie. Apoi citesti. Din mai multe surse, istorici de calitate, nu pe mine, care doar am agregat niste informatii de baza pentru oricine a citit putina istorie. Apoi analizezi ce am scris, daca se potriveste.

Nu te impiedici nici de istorici care vor sa inalte mandria nationala cand nu e cazul. De exemplu, ce i-a derutat pe multi a fost ca am scris ca Romania s-a numit Romania doar de pe timpul lui Carol I. „Cum, ca noi stim ca din 1862 s-a decis sa ne numim Romania…”

Trebuie sa intelegem ceva: Numele tarii e ala din Constitutie. Sigur, tu poti folosi ce vrei. De exemplu, daca te cheama George in buletin dar tu iti zici Sandu e ok, dar George ramane numele tau. Ca au fost gesturi politice si ca in anumite contexte, in interior, se declarau „Romania”, conteaza mai putin. Conteaza mult ce era oficial.

Or, Principatele Unite nu aveau Constitutie, functionau dupa Conventia de la Paris. Si se numeau Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1862). Apoi s-au numit Principatele Unite ale Tarii Romanesti si Moldovei, conform, surpriza, Ministerului Afacerilor Externe.

Sigur ca pot fi mici erori in textul meu (nu le-am gasit, dar oricum n-ar avea cum sa schimbe esenta a ce am scris), dar hai sa ne facem toti temele si sa citim un pic si daca aveti informatii care sa il contrazica, bagati!

3. „Nu trebuia un principe strain, se pastra unirea din 1859″/”Oricine venea pastra unirea”

Una e sa faci istorie contrafactuala, alta e sa contrazici ce spuneau Puterile Garante (marile puteri ale Europei). Au transmis clar ca domnia ramane doar pe timpul domniei lui Cuza (care oricum le fortase mana si avusese noroc cu sprijinul imparatului Napoleon al III-lea).

Nu doar ca e aproape sigur ca daca in locul lui Cuza venea tot un roman se rupea unirea (Imperiul Otoman a mobilizat armata pentru a o desface, alte mari puteri erau interesate si chiar in Principate exista o miscare separatista), dar nu e sigur nici ca daca venea un alt principe strain ea rezista. Carol era inrudit atat cu Napoleon al III-lea cat si cu regele Prusiei, viitorul imparat, astfel avea mai multe atuuri diplomatice, dar a si aratat ca poate sa conduca si sa tina tara unita. Cu ceva dificultati, e adevarat, fiind la un pas de abdicare in 1871, inaintea de „Marea guvernare conservatoare”.

3. „Da, Carol I a fost un rege bun, Carol al II-lea a fost rau, asa stau lucrurile cu monarhia”

Da, pornim de la ideea asta. Un conducator nepotrivit poate aparea. Au fost mereu in istorie.

Dar asta nu schimba pozitia Casei Regale si nici rolul politicienilor romani (sa nu uitam ca ei l-au readus pe tron pe Carol al II-lea in 1930).

4. „Aia cu trenurile cu aur e adevarata, stiu eu!”

Stii gresit. Vad diversi oameni pe net care o tot tin langa cu trenurile astea cu aur. Ba chiar unii baga argumente din alea aparent irefutabile: „Bunicul meu a pazit trenurile cu aur” sau „A vazut gramezile de aur”.

Bineinteles, bunicul nu mai traieste sa spuna. Dar hai sa spunem ca bunicul exista si era soldat/functionar in perioada aia. Chiar asa, avea el acces la „aurul” ala? Adica nu era si el impachetat in lazi, ceva, era gramezi de putea oricine sa le vada? Si pe lazi scria mare „aur”? Mai sa fie…

De ce nu exista niciun document pe tema asta, nicio fotografie, nimic-nimic? Si chiar asa, guvernul comunist, dusmanul regelui, il lasa sa iasa cu trenurile cu aur? E la mintea copilului ca nu, dar continuam.

E arhidocumentata „saracia” in care a trait familia regala in urmatorii ani. Exista chiar o scrisoare a lui Churchill in care se punea problema daca sa dea o pensie speciala lui Mihai, care nu avea resurse pentru un trai decent.

Ce credeti, ca au crescut gaini dintr-un hobby? Sunt sute de poze cu ei la ferma lor, articole si asa mai departe. Sunt sute de dovezi ca regele Mihai a lucrat apoi ca broker. Cretin sa fii si tot realizezi ca nu ar fi facut muncile astea daca ar fi avut vagoane cu aur. Mihai a plecat cu ceva lucruri si bani din tara, dar nu sume care sa-i permita sa traiasca multa vreme din ele.

Mai citeam si un articol al unui specialist in manipulare si mancat rahat (pretins istoric) care voia sa dovedeasca faptul ca familia regala era bogata/avea bani multi prin faptul ca, iata, regina Ana a purtat un safir la nunta ei. Ok, brainiac, putem presupune ca avea si ea bijuterii din familie. Sa zicem ca l-ar fi vandut apoi. Cat ar fi putut trai din banii astia? Era safir, nu diamant.

Concluzia: Daca te duce un pic capul si cauti surse de incredere, Google e prietenul tau.

5. „Regele Mihai a colaborat cu Hitler in Al Doilea Razboi Mondial”

Adevarul e ca regele Mihai nu a avut aproape nicio putere pana pe 23 august 1944. Tara era condusa de maresalul Ion Antonescu. Era dictator. Si pentru cea mai mare parte a timpului un dictator pe vreme de razboi, cu puteri depline. Mihai era un copil (18 ani si 11 luni cand a preluat tronul), iar toata puterea era a maresalului Antonescu, cel care daduse o lovitura de stat si il obligase pe tatal lui Mihai, Carol al II-lea, sa abdice.

Rolul regelui era pur decorativ si nu avea puterea sa schimbe lucrurile, mai ales tinand seama de context. Poti intreba „da’ de ce nu a dat lovitura de stat mai devreme?” Pentru ca Antonescu avea sprijinul lui Hitler, fuhrerul Germaniei. Lovitura de stat s-a putut da doar cand a devenit clar ca Germania (cu tot cu Romania) avea sa piarda si numai dupa ce trupele sovietice intrasera deja pe teritoriul Romaniei.

6. „Intoarcerea armelor a fost o tradare”

Multi cred ca ne-am tradat aliatii (adica Germania nazista, probabil cel mai criminal stat din istorie) prin lovitura de stat de la 23 august 1944, in care Mihai l-a arestat pe Antonescu.

Argumenteaza unii ca „nu trebuia sa ne tradam aliatii” si ca „trebuia sa rezistam”. In primul rand ca eram aliati cam cu forta, fiind vorba de aceiasi aliati care ne-au impus Pactul Ribbentrop-Molotov si Diktatul de la Viena, prin care am pierdut o mare parte a tarii. In al doilea, fara lovitura de stat si intoarcerea armelor Romania ar fi fost distrusa. Infranta militar, ocupata total. Nu ca a fost bine ce a iesit cu sovieticii, dar mai bine decat daca ramaneam pana la capat de partea nazistilor.

7. „Mihai a fost sluga la rusi”

Este celebra expresie a lui Traian Basescu dintr-o emisiune la B1 TV. Asa sa fi fost? Poate daca nu stii istorie. Mihai nu a fost fericit (putin spus) cu rusii ocupandu-ne tara si impunandu-ne Partidul Comunist.

Cu rusii pur si simplu nu avea ce sa faca. URSS era cea mai puternica tara din Europa si armatele lor erau la noi in tara. Sa-i izgonesti? Imposibil. Mihai a incercat totusi sa convinga Occidentul sa ne sprijine si sa-i impiedice pe rusi sa ii impuna pe comunistii romani. Fara succes pentru ca nici nu aveai cum sa ai succes.

A refuzat in prima faza sa il puna premier pe Petru Groza, a facut „greva regala”, a incercat sa pastreze ceva din vechea ordine din Romania. Unii pot urla ca „trebuia sa faca mai mult, sa se bata, sa…” Bla-bla-bla. Crede cineva ca era de glumit cu liderul URSS, Stalin, probabil al doilea mare criminal al Europei dupa Hitler? Sau ca mergea ceva, vreo revolutie, vreo rascoala? Sa fim seriosi. Mihai nu putea face nimic in fata puterii sovietice. In cele din urma a fost fortat sa abdice atunci cand nu se mai putea face nimic.

Noua ne e usor sa comentam acid si „eroic” din casele noastre comode, in timpurile noastre sigure. Doar ca, poate, pe vremea aia nu era atat de simplu.

8. „Da, dar nu erau etnici romani”

Ca niciunul dintre monarhii europeni din vremea aceea. De cateva secole se amestecau intre ei prin casatorii intre fete regale. De exemplu, la inceputul Primului Razboi Mondial, imparatul Germaniei si al Rusiei erau veri, isi scriau scrisori cu diminutive.

O multime dintre figurile mari ale Romaniei nu aveau sange romanesc (Caragiale e primul care imi vine in minte). Doar ca a fi roman sau orice neam inseamna si cum te raportezi la tara aia. Si ce faci pentru ea. Si ce insemni pentru ea.

Or noi avem motive sa fim recunoscatori Casei Regale, cu bunele si relele sale.

PS – Poti citi si lectia 3 despre Casa Regala, desi nu sunt monarhist (cum nu sunt nici anti-monarhist) si nici nu e asta rolul blogului. De fapt, la cate prostii se spun, ar merge si un roman-fluviu. Articolul e despre o revenire a monarhiei la putere.

Share This:

Un gând despre “Casa Regala: Lectia 2, pentru cei care pricep mai greu

Lasă un comentariu

Close